Misiune
Misiunea CJRAE Iași:
Sprijinirea antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor, părinţilor, cadrelor didactice şi a altor membri ai comunităţii în construirea unei vieţi de calitate, fundamentată pe educaţie, care să conducă la valorizarea şi stimularea fiecărei persoane astfel încât să-şi dezvolte propriul potenţial. CJRAE Iaşi promovează dezvoltarea competenţelor interculturale ale copiilor şi adulţilor, parteneriatul educaţional, comunicarea interinstituţională şi implicarea comunităţii în educaţie.
Viziunea CJRAE Iași:
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi îşi propune să reprezinte o resursă activă la nivelul comunităţii, implicată alături de ceilalţi parteneri în demersul de susţinere a elevului în procesul devenirii lui.
Prin proiectele, studiile, resursele pe care le propune, CJRAE Iaşi îşi propune să constituie o sursă valoroasă de analiză a dovezilor şi informaţiilor legate de sistemul educaţional preuniversitar ieşean, o pepinieră de alternative educaţionale eficiente pentru instituţiile decidente, Consiliul Județean Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, pentru cadrele didactice, pentru organizaţiile guvernamentale şi nonguvernamentale cu preocupări în domeniul educaţional.
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi îşi propune să reprezinte o organizaţie care învaţă, în care demersul de învăţare este îndreptat către rezolvarea problemelor apărute, care foloseşte experienţa, îşi îmbunătăţeşte permanent abilităţile, în care fiecare specialist îşi are propriul proces de dezvoltare, “construit” şi “modelat” prin raportare permanentă la sine şi la ceilalţi, care îşi acordă timp pentru a învăţa cum să lucreze împreună, în care informaţia este deschisă, feed-back-ul este un principiu al oricărei acţiuni, în care fiecare membru se simte răspunzător pentru rezultatul comun şi se străduieşte pentru atingerea obiectivelor stabilite.
Valorile CJRAE Iași:
Încredere şi respect faţă de copil/tânăr, empatie, echitate, abordare constructivă, creativitate.
Galerie foto

- Iași, Bulevardul Socola, nr. 110
- +(40) 232 267 696
- cjraeiasi@yahoo.com